Trauma: O poveste despre fragilitate și curaj
Trauma este, în esență, o poveste despre ceea ce ne face umani, despre fragilitate, dar și capacitatea noastră de a transforma suferința fie în înțelepciune și dezvoltare, fie într-o formă de autodistrugere lentă. De ce unii oameni se pierd în fața adversității, în timp ce alții își găsesc curajul să meargă mai departe? Răspunsul stă în complexitatea experiențelor noastre de viață și mai ales în felul în care percepem și interpretăm lumea. Imaginați-vă ceva simplu și reușiți să găsiți un răspuns. Iată, atunci când sunteți îngrijorați (ușor anxioși), ori poate supărați, din diverse cauze, cum percepeți lumea înconjurătoare, devine ea un loc prietenos sau un loc periculos?
Vulnerabilitatea umană
Fiecare dintre noi are o fundație psihică formată din emoții, un punct de plecare construit din experiențe de viață, relațiile pe care le-am avut și sprijinul pe care l-am primit de-a lungul timpului. Această fundație este consolidată sau slăbită de factori precum copilăria, mediul de creștere și diferitele tulburări mentale. Cei care au avut parte de o copilărie stabilă caracterizată prin iubire și au avut posibilitatea de a explora într-un mod autonom lumea, prin încercare și eroare și sprijin social solid dezvoltă, de obicei, o fundație mai puternică.
În schimb, cei care au trecut prin abuzuri, lipsă de sprijin sau dificultăți emoționale ajung să construiască această bază pe un teren mai fragil.
Atunci când vine vorba despre situațiile traumatice mai intense, studiile arată că, dincolo de evenimentul traumatic în sine, există factori suplimentari care cresc riscul de a dezvolta tulburarea de stres post-traumatic (PTSD). Printre aceștia se numără:
- Vârsta fragedă la momentul traumei;
- Genul feminin, care poate fi asociat cu vulnerabilități biologice și sociale specifice;
- Statutul socio-economic scăzut, care limitează accesul la resurse și sprijin;
- Lipsa suportului social, esențial pentru gestionarea stresului;
- Trăsăturile premorbide de personalitate (aspecte ale personalității unei persoane care pot influența felul în care reacționează la stres sau trauma) sau tulburările de anxietate și depresie preexistente.
De asemenea, traumele anterioare cresc riscul ca o persoană să dezvolte tulburarea de stres post-traumatic, după o nouă experiență traumatică. De exemplu, abuzurile din copilărie sau adversitățile timpurii pot crea un tipar de reacție prelungită la traume ulterioare. Fiecare rană psihică acumulată devine un factor suplimentar care slăbește reziliența în fața unei noi greutăți.
Trauma este personală
Spunem că trauma este personală deoarece oamenii sunt construiți diferit. Spre exemplu, două persoane care trec prin aceeași experiență traumatică, pot procesa experiența complet diferit. Un accident, un război sau pierderea unei persoane dragi lasă urme adânci pentru unii, în timp ce alții par să se vindece mai facil. De ce? Răspunsul se află în percepția proprie asupra evenimentului, adică modul în care înțelegem și procesăm situațiile dificile din viața noastră, iar acest lucru ține de particularitățile personalității noastre, de educație, credințe, evenimente, etc.
Trauma nu este doar despre ceea ce ni se întâmplă, ci despre semnificația acelui eveniment pentru noi. Dacă simțim că am pierdut complet controlul sau că am fost expuși unui pericol care poate produce moartea iminentă, răspunsul nostru biologic și psihologic poate amplifica durerea. De aceea, trauma este profund personală.
Vestea bună este că trauma nu trebuie să fie sfârșitul poveștii. Intervențiile timpurii, precum psihoterapia, pot ajuta persoanele să-și organizeze emoțiile și să înceapă procesul de vindecare și de resemnificare. Este important de știut că nu toți cei care dezvoltă PTSD trec inițial printr-o tulburare acută de stres. Acest lucru arată că, uneori, semnele timpurii ale traumei nu sunt evidente, iar intervențiile trebuie adaptate fiecărei persoane.
Ce presupune vindecarea?
Vindecarea nu este un proces pasiv. Este o călătorie activă, care necesită curaj, răbdare și sprijin. Este despre a te reconecta cu viața, a-ți regăsi sensul și a transforma durerea în ceva care îți întărește identitatea. În acest sens, trauma devine nu doar o poveste despre suferință, ci una despre renaștere.
Trauma este un test al fragilității noastre, dar și o șansă de a ne întări. Și, dacă există ceva ce putem învăța din această poveste complicată a traumei, acel lucru se referă la faptul că suferința nu ne definește.
Bibliografie
Brewin, C. R., Andrews, B., & Valentine, J. D. (2000). Meta-analysis of risk factors for posttraumatic stress disorder in trauma-exposed adults. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 68(5), 748–766.
