Emoția ca expresie a sănătății mintale
Lumea în care ne desfășurăm existența devine pentru noi, un loc confortabil sau mai puțin plăcut, în funcție de starea noastră internă. E lentila prin care privim și simțim. Starea de bine, de calm, face ca lucrurile să pară mai accesibile și mai frumoase, în timp ce starea internă de rău, de apăsare, nuanțează montonia și adaugă dificultate vieții. O diminuare a stării de bine afectează viața omului generând îngrijorare, tristețe, epuizare, pesimism, inhibiție, poate apărea riscul izolării, iar lumea devine un loc periculos în care omul simte că abia mai poate face față presiunii din toate unghiurile.
Emoțiile pot fi asemănate cu atmosferele, atmosfere afective ce provin din situațiile trăite, spre exemplu, o petrecere generează un sentiment de bine, de veselie, iar o melodie tristă provoacă nostalgii și gânduri pesimiste. Ne lăsăm adesea atrași în aceste atmosfere afective pe care le întâlnim pretutindeni, inclusiv pe rețelele sociale, în mass-media ori în grupurile din care facem parte, trăindu-le în contrast cu propria dispoziție. Cu cât suntem mai sensibili la mediul înconjutător, la ceea ce percepem, cu atât variază emoțiile noastre, de la bucurie la tristețe, de la vinovăție la rușine și frică. Am fost înzestrați cu sensibilitatea de a percepe diferite situații, dar nu întotdeauna avem puterea de a gestiona tot ceea ce se întâmplă în interiorul nostru. De exemplu, citim o știre care provoacă îngrijorare, rămânem în acea stare și nu găsim soluția pentru a o integra într-o manieră sănătoasă sau ne amintim un eveniment neplăcut din trecutul nostru, care ne înfurie, deoarece creează senzația intensă de nedreptate. Poate rămâne cu noi, mult timp, cauzându-ne gânduri intuzive, teamă și astfel perturbă calitatea vieții.
Astăzi, din păcate, mass-media și mediul online este plin de astfel de știri, de natură să inducă panică, anxietate, lipsă de speranță ori care ne înfurie, ne întristează. Toate acestea afectează capacitatea noastră de a lua decizii, de a gestiona viața de zi cu zi și astfel riscăm să ne neglijăm responsabilitățile. Sunt atât de mulți stimuli cărora suntem nevoiți să le facem față. Partea bună este că putem filtra unii dintre acești stimuli, dacă devenim conștienți de ei și de universul intern al emoțiilor noastre. Putem alege la ce fel de știri dorim să ne uităm, putem alege lecturile preferate și oamenii pe care dorim să-i urmărim în mass- media, trebuie doar să facem alegerile în cunoștință de cauză, punând în balanță avantajele și dezavantajele acelor stimuli.
Această mare de anxietate, accesată frecvent conturează pas cu pas dispozițiile (stări afective care durează de obicei ore, zile sau săptămâni). Dispozițiile rămân adesea pe fundal, le putem nega foarte ușor pentru că nici măcar nu suntem conștienți de ele. Câți dintre noi credem că ne simțim aparent bine, dar dacă reflectăm mai mult, avem sentimentul că lipsește ceva, că ne înfurie ceva sau îngrijorează ceva nedefinit și evităm, amânăm anumite comportamente? Dispozițiile determină oamenii să evalueze o situație, ele influențează gândurile, emoțiile și comportamentele (Nu am dispoziția de a face sport, deși stiu că îmi face bine, pentru că evaluez ca fiind o activitate dificilă). A fi într-o anumită dispoziție înseamnă a te deschide către tipurile de posibilități și proiecte ale situației tale prezente.
Dispoziția de fond devine foarte importantă deoarece influențează felul în care trăim emoțiile zi de zi, spre exemplu atunci când pe fond se află iritabilitatea, găsim mult mai ușor motive de enervare, când fondul este anxios, lumea pare plină de pericole, iar în depresie mintea scoate la suprafața amintiri despre greșeli, vinovății.
În altă ordine de idei, dispoziția interioară atrage emoțiile, le hrănește și le oferă un obiect asupra căruia să se fixeze. O analogie mai fidelă pentru a înțelege mai bine dispoziția internă este cea a mării: emoțiile sunt valurile care vin și pleacă, uneori liniștite, alteori furtunoase. Dispoziția este mareea, mișcarea lentă, profundă, care ridică sau coboară nivelul apei. Mareea nu se vede imediat, dar ea decide cât de puternic sunt trăite valurile.
În psihoterapie, lucrăm nu doar cu valurile care te lovesc la suprafață, ci și cu mareea care le face mai ușor sau mai greu de traversat.
Gândiți-vă din ce dispoziție apar emoțiile voastre? Ce se află pe fundal? Cu ce ne hrănim mintea zi de zi și cum ne afectează pe termen lung?
Cum reușim să devenim mai conștienți de emoțiile noastre?
Emoțiile sunt răspunsurile afective la anumite tipuri de evenimente care sunt importante sau mai puțin importante pentru subiect, ele sunt trăite diferit prin intermediul corpului, unora le poate crește tensiunea musculară, li se înroșește fața, inima le bate mai puternic. Fiecare emoție implică doi poli: a simți ceva și a te simți pe tine însuți (a te teme pentru un pericol perceput care îți pune viața în primejdie, înseamnă în același timp, a te teme și pentru tine, a simți invidie față de o altă persoană înseamnă să-i reproșezi avantajul sau succesul, dar și să te simți nemulțumit de tine însuți, ori inferior).
Câți dintre noi suntem suntem acordați cu adevărat la corp, pentru a observa emoțiile?
Anumite zone ale corpului, precum fața și abdomenul, sunt deosebit de sensibile la ecoul emoțiilor noastre. De multe ori adresez întrebarea ,,Ce simțiți în corp când îmi vorbiți despre acest subiect?” și din partea cealaltă mi se răspunde adesea ,,Nu știu, nu prea îmi dau seama”. Acest exemplu ilustrează o deconectare de corp, uneori și o disociere de la propriile afecte. Prin acest exercițiu simplu, putem aminti preț de câteva momente clientului, să fie atent la corpul său, cu care de multe ori, este într-un dezacord. Spre exemplu, tristețea nu este doar o stare interioară abstractă, ci se face simțită în mod concret în corp: poate apărea ca un nod în gât, ca o apăsare în piept sau în stomac, ca o tensiune în jurul ochilor și o tendință de a plânge. Uneori, ea se extinde dincolo de aceste senzații locale și este trăită ca o moleșeală generală sau ca un val de durere care pare să cuprindă întregul corp (James, 1884).
Corpul nostru devine o punte fină prin care intrăm în relație emoțională cu lumea înconjurătoare. Emoțiile poartă în ele o tendință spre acțiune. Rezonanța corporală a emoțiilor nu se reduce doar la reacțiile sistemului nervos autonom sau la expresiile faciale, aspecte pe care se concentrează frecvent studiile empirice, ci implică întregul corp. Frica nu înseamnă doar o inimă care bate mai repede sau ochi larg deschiși, ea aduce cu sine impulsul de a scăpa, de a fugi sau de a ne ascunde (Sheets-Johnstone, 1999).
Chiar și originea cuvântului „emoție” sugerează această dimensiune dinamică: provine din latinescul emovere, care înseamnă „a pune în mișcare” sau „a scoate în mișcare”. Astfel, emoțiile conțin în mod natural un potențial de mișcare, o orientare către un scop.
În formele profunde de depresie, relația noastră firească cu lumea pare să se estompeze. Parcă trupul și emoțiile se „strâng” și se retrag, iar ceea ce înainte ne atingea odinioară, o conversație, o privire, o situație de viață, nu mai reușește să ajungă la noi în același fel. Această stare poate aduce o amorțeală emoțională și un sentiment de îndepărtare de propria persoană ,,Devin tot mai străin de mine însumi”.
Pe măsură ce depresia se adâncește, culorile afective ale vieții se estompează. Mulți oameni descriu că nu mai reușesc să se lase mișcați de lucruri, de oameni sau de momentele din jurul lor. Vorbesc despre o indiferență care doare, despre senzația că „nu mai simt nimic” și despre dificultatea de a mai rezona emoțional chiar și cu cei dragi.
Scriitorul Andrew Solomon, în relatarea sa autobiografică despre depresie, descrie această experiență astfel: „este ca o pierdere a sentimentului, o amorțeală care mi-a pătruns în toate relațiile umane. Nu-mi mai păsa de iubire, de munca mea, de familie sau de prieteni.”
Pentru mulți, această descriere surprinde unul dintre cele mai grele aspecte ale depresiei: nu doar tristețea, ci senzația că legătura vie cu lumea și cu ceilalți devine tot mai slabă. Iar tocmai recunoașterea acestor trăiri poate fi primul pas spre înțelegere și sprijin
Rolul emoțiilor în viața fiecăruia dintre noi este profund și uneori, surprinzător. Emoțiile de multe ori, ele pur și simplu ni se întâmplă. Apar în momentele importante și pot întrerupe cursul obișnuit al vieții noastre pentru a ne transmite un mesaj. Ele ne informează, ne avertizează și ne arată ce este cu adevărat important pentru noi și la ce ar trebui să reacționăm.
Cu cât suntem mai conștienți de ele și în acord cu corpul nostru, cu atât vom putea să observăm mai devreme aceste semnale. Emoțiile ne ajută să ne reorganizăm felul în care vedem lumea. Ele pot schimba ceea ce considerăm relevant, valoros sau prioritar. Uneori, datorită emoțiilor, ne dăm seama că anumite planuri, intenții sau chiar convingeri pot fi revizuite sau regândite (Downing, 2000).
Astfel, emoțiile ne oferă o orientare de bază asupra a ceea ce contează cu adevărat pentru noi. Ele contribuie la definirea scopurilor și priorităților noastre și ne ajută să înțelegem mai bine sensul situațiilor prin care trecem.
Bibliografie
James, W. (1884). What is an emotion? Mind , 9 , 188–205;
Solomon, A. (2001). Th e Noonday Demon: An Atlas of Depression . London: Vintage Books
Sheets-Johnstone, M. (1999). Emotion and movement. A beginning empiricalphenomenological analysis of their relationship . Journal of Consciousness Studies , 6 , 259–77;
Downing, G. (2000). Emotion theory reconsidered . In M. Wrathall and J. Malpas (Eds),
Heidegger, Coping, and Cognitive Science: Essays in Honor of Hubert L. Dreyfus . Vol. 2, pp.254–70. Cambridge, MA: MIT Press.
