Provocările psihoterapiei în boală
Boala reprezintă o suferință, fizică sau psihică care durează mai mult sau mai puțin timp, în funcție de gravitate și complicațiile care apar. O dată cu declanșarea unei boli, persoana fie activează o atitudine de optimism față de tratament și consecințe, fie se alarmează și intră într-o stare de pesimism care dăunează sănătății mentale și implicit tratarea bolii devine mai anevoioasă.
Cea mai frecventă întrebare care apare atunci când un individ află că suferă de o boală gravă este ,,Ce sens mai are viața mea, în acest moment?”. Fiecare om atunci când se află la ananghie, caută o ancoră de care să se agațe, care să-i confere un sens existenței sau măcar o speranță. Unii se ancorează în spiritualitate, alții în familie, profesie, hobby-uri, într-o viață intelectuală legată de artă, literatură, conversații pe diferite teme, încercând astfel să-și găsească o minimă utilitate. Avem nevoie să ne simțim utili în propriile noastre vieți. O experiență traumatică cum ar fi un diagnostic nefavorabil, poate spori sentimentele de vulnerabilitate, percepțiile despre lume, viziunea de sine și sistemele de valori ale pacientului.
Principalele temeri ale oamenilor, care apar în momentul aflării unui diagnostic nefavorabil:
- Siguranța este periclitată, cu toții avem nevoie de siguranță – sentimentul de liniște că ne aflăm la adăpost de orice pericol;
- Teama de a-și pierde autonomia – oamenii au nevoie să se descurce singuri, să fie pe cont propriu;
- Teama de a-și pierde integritatea fizică sau psihică – oamenii au nevoie de integritate fizică și psihică;
- Teama de tratament și de implicațiile pe plan financiar și familial ale acestuia – unele tratamente pot aduce modificări semnificative în viața pacientului, spre exemplu tratamentul oncologic îi face pe majoritatea să nu mai fie funcționali, o perioadă;
- Teama de a lăsa activitățile care odinioară erau ale pacientului, în grija familiei – bolnavul nu poate fi învinuit pentru boală, iar membrii familiei sune adesea nevoiți să preia sarcinile familiale ale acestuia și să-l scutească de orice efort fizic sau psihic pe perioada îngrijirilor medicale;
- Teama de abandon, respingere – Nu toată lumea se adaptează în jurul unei persoane care suferă de o boală gravă, așadar există riscul ca acea persoană să fie neînțeleasă, să se simtă abandonată sau chiar respinsă;
- Teama de durere fizică – unele boli vin la pachet și cu dureri cronice care persistă, ori apar la diferite intervale de timp;
- Teama de noul stil de viață – pacienții au nevoie să integreze un nou stil de viață bazat pe tratamente, pe odihnă, o alimentație sănătoasă, diferită, să renunțe la anumite vicii pentru a face tratamentul să funcționeze, prioritățile în viața unui pacient care suferă de o boală gravă se vor schimba, inevitabil;
- Teama de a nu mai putea desfășura activități profesionale – persoana simte că nu mai poate fi utilă din punct de vedere profesional;
- Teama de a fi dependenți de aparate medicale sau de alte persoane – una dintre nevoile fundamentale umane este cea de libertate, de a fi neîngrădit, iar o boală gravă îl face pe pacient să devină dependent de aparate, spre exemplu în cazul insuficienței renale pacientul primește un cateter (dispozitiv care ajută la realizarea dializei, proces de schimbare a sângelui) și e nevoit să meargă la dializă de 2, 3 ori pe săptămână;
- Teama de neprevăzut – de felul în care va evolua boala – boala poate stagna ori se poate agrava, ceea ce îi va afecta și mai mult calitatea vieții pacientului;
- Teama de moarte – Instinctiv omul își dorește să supraviețuiască și să fie funcțional Aceasta teamă o au și persoanele care nu sunt bolnave.
Pe lângă provocările medicilor, cele de a menține starea de sănătate a pacientului, există și provocările psihoterapeuților și constau în oferirea de suport moral pentru pacienți, în oferirea de sens și valorizarea atentă a persoanei.
Psihoterapeuții au misiunea de a-i ghida pe pacienți să apeleze la resursele interioare și la sprijinul apropiaților sau al familiei pentru accelerarea procesului de vindecare sau pentru a face din suferință, un proces mai facil de suportat.
Totodată psihoterapeuții au rolul de a:
- a combate convingerile dezadaptative ale pacientului cu privire la boală preluate din mass media, din cultură, din familie;
- de a lucra cu fiecare teamă, în parte;
- de a lucra cu rușinea și sentimentul de neadecvare al pacientului;
- de a lucra cu sentimentul de nedreptate;
- de a dezvolta strategii de coping pentru fiecare dintre simptomele bolii;
- de a lucra cu tristețea, depresia sau anxietatea pacientului;
- de a-i resemnifica sistemul de valori și de a valoriza persoana, în noile circumstanțe deoarece există riscul ca pacientul să-și piardă simțul valorii propriei persoane;
- de a descoperi resursele persoanei în noul context de viață
- de a construi reziliența pacientului, adică a naviga printre adversitățile aduse de viață folosind resursele și competențele persoanei și cele din mediu disponibile, de a căuta și negocia noi resurse;
- de a oferi un sens bolii și durerii pacientului;
- de a obține o nouă stare de homeostazie după adversitate, cu resursele disponibile;
- de a oferi un sens vieții pacientului, în noul context de viață.
În concluzie, apariția unei boli grave sau mai puțin grave, va reprezenta o oportunitate de ne reîntoarce către noi, înșine, de a reflecta asupra vieții noastre, asupra cauzelor care au determinat boala, e momentul oportun să ne adresăm câteva întrebări esențiale: ,,Ce anume ne dorim?”, ,,Ce nu ne dorim?”, ,,Ne irosim sau nu viața?”, ,,Care este rolul nostru, în această viață?”.
