Arta comunicării în cuplu
Arta comunicării constituie una dintre legile fundamentale pentru relațiile sănătoase, de orice fel. Deși este cea mai vestită, totuși este puțin cunoscută. A dialoga nu înseamnă a conversa, a vorbi despre orice, a emite sunete. A dialoga reprezintă o abilitate prin care partenerii își împărtășesc experiențe, pătrund în intimitatea și sufletul celuilalt, cunosc neliniștile și amărăciunile înăbușite. Adesea partenerii de cuplu cunosc cel mult, lucruri superficiale despre unii despre ceilalți. Care ar putea fi cauza? Nu se realizează o conexiune autentică între cei doi. A dialoga, înseamnă în primul rând a asculta. A asculta nu înseamnă doar a auzi, ci a te deschide, a te pune în locul celuilalt, a înțelege ce este esențial, a cunoaște ceea ce are celălalt de spus și nu doar ceea ce vrem să auzim, fragmentat. Multe cupluri conversează, dar nu ajung să dialogheze în mod eficient deoarece descifrează doar limbajul verbal, fără a pune accent și pe așa numita comunicare emoțională care include: expresiile faciale, mișcările, gesturile, atingerile, tonul vocii, cuvintele descriptive și metaforele.
Tiparele de gândire negativă
A comunica deschis unii cu alții, nu reprezintă un mister, precum pare la prima vedere, nu este nici ceva intuitiv sau automat. Indiferent dacă suntem conștienți sau nu, ne transmitem unii altora semnale care dezvăluie cum ne simțim în acel moment. Chiar dacă zâmbim, ori suntem lipsiți de orice expresie, dacă privim drept înainte sau ne plecăm ochii, dacă întindem brațele și ne atingem sau ne înfrânăm gesturile, comunicăm, iar ceilalți vor atribui o semnificație acelei comunicări. Avem capacitatea de a ne dezvălui adevăratele trăiri emoționale, este suficient doar ca privitorul să înțeleagă mesajul.
Prin urmare, mulți oameni împart aceleași acoperiș, dar nu și aceeași poveste de viață. Cuplurile inteligente nu se ascund în spatele poziției sociale, banilor. Ele știu că iubirea se naște pe terenul în care măștile cad și devin ceea ce au fost întotdeauna: pe de o parte puternici, slabi pe de altă parte, independenți în unele domenii, total dependenți în altele, într-un cuvânt ,,vulnerabili”.
Unul dintre motivele pentru care oamenii nu se înțeleg sunt tiparele de gândire negativă care pot eroda sentimentul valorii personale și oricând are loc un eveniment supărător, gândurile automate trec prin mintea noastră. De cele mai multe ori, aceste gânduri sunt negative, iraționale și ne afectează profund starea de spirit și relațiile interpersonale. De exemplu: ,,Ar trebui să fiu un iubit/ă perfect/ă”, ,,Trebuie să fiu tot timpul fericit și niciodată deprimat”, ,,Nu trebuie să greșesc!”, ,,Dacă nu sunt cel mai bun/ă, înseamnă că am eșuat!”, ,,Tot timpul am fost respins/ă în dragoste”, ,,Nu pot suporta să fiu părăsit/ă”, ,,Doar el/ ea mi-au distrus viața” etc. Aceste credințe ne determină să ne poziționăm în postura de victime neajutorate, lipsite de putere pentru a face față vieții.
Idei supuse reflecției
Iată câteva idei la care e bine să reflectați:
- A te aștepta ca oamenii să se comporte corect cu tine, când ei au propriile concepții despre ceea ce este corect, înseamnă o invitație la dezamăgire. Dacă vom utiliza cuvintele ,,ar fi” sau ,,ar putea” în loc de a spune mereu că ,,trebuie”, putem evita frustrarea, rușinea, lipsa de speranță. De exemplu: ,,Ar fi bine dacă lucrurile ar fi ideale în relația noastră, dar ele nu sunt, în realitate”, ,,Ce depinde de mine să fac pentru a se îmbunătăți lucrurile?”.
- Deoarece oamenii sunt complecși, diferiți, pentru a putea fi definiți de simple etichetări, avem posibilitatea de a ne reexamina opțiunile ,,Ce lucruri agreabile aș putea găsi ca să-mi facă plăcere?”, ,,Care este partea bună a situației?”, ,,Ce aș gândi despre această situație într-o zi bună? ”.
- Întrebări care ne pot ajuta atunci când avem gânduri negative : ,,La ce anume mă ajută să mă compar cu ceilalți?”, ,,Viața cui o trăiesc eu, a mea dictată de alții sau viața mea dictată de propriile valori? ,,Cât mi-ar fi de dificil să pot accepta faptul că fiecare persoană are puncte forte și slăbiciuni unice?”, ,,Care sunt șansele să se întâmple asta?”, ,,Dacă se întâmplă cel mai urât scenariu, ce voi face?”, ,,Peste o sută de ani îi va mai păsa cuiva de asta?” .
Sentimentele noastre sunt rezultatul gândurilor noastre. Prin urmare, dacă gândurile noastre sunt distorsionate, este posibil ca sentimentele să nu reflecte realitatea. E bine să ne punem la îndoială sentimentele prin întrebări: ,,Cum ar fi cineva care este 100% incompetent, sau rău, sau lipsit de speranță?”, ,, Chiar sunt eu așa?”. Astfel, punem frână tendinței gândirii de tipul ,,totul sau nimic”, iar atunci când gândurile noastre devin mai rezonabile, sentimentele vor fi mai optimiste.
