Abuzul fizic – iubire sau manipulare?
Și totuși care ar fi răspunsul la întrebarea: De ce majoritatății oamenilor le este mai ușor să se mintă singuri? Aleg să creadă că lucrurile în relația lor decurg bine, (deși suferă abuzuri constant), că sunt împliniți, alungă spectrul gândirii negative, al tristeții și al eșecului, legându-se strâns de speranța că fericirea și succesul vor veni într-o zi.
De multe ori partenerii abuzați, fizic sau emoțional, suferă o stare de disonanță psihologică, manifestată sub forma unei tensiuni interne, a unui stress, care îi urmărește în permanență. Disonanța provine din lipsa armoniei între realitate, între evenimentele neplăcute dintr-o relație abuzivă și așteptările acestei persoane, vizavi de felul în care ar trebui să arate relația, realitate versus așteptări. Cu toate acestea, unii parteneri acceptă, îndură și rezistă eroic, într-o relație în care există abuzurile fizice și emoționale, considerând acele situații ca fiind normalitatea lor de zi cu zi.
Din păcate, persoanele nu se desprind de abuzatori, din mai multe motive:
– teama de a spune NU, ferm clar, hotărât, atunci când simt că e momentul să refuze ceva, deoarece nu au o stimă de sine îndeajuns de ridicată încât să creadă că se pot descurca și singuri fără acea relație toxică. Fricile fac parte din viața noastră și sunt sănătoase atâta vreme cât ne activează reacțiile pentru a supraviețui în fața unui pericol, în schimb atunci când ne paralizează întregul corp, fricile nu aduc niciun beneficiu;
– dependența emoțională de partener caracterizată prin stările de neputință și prin atașamentele create între cei doi, iar atașamentele sunt adesea confundate cu semnificația cuvântului ,,iubire”. Iubirea nu are legătură cu obișnuința și cu neîncrederea în sine, are legătură cu echilibrul și armonia;
– dependența financiară de partener, banii îi aduc mereu împreună pe cei doi, deoarece cel obedient (cel abuzat) care se lasă cu ușurință manipulat, crede că nu este pregătit să-și ia viața în propriile mâini. În momentul în care apar provocări în viața noastră, de adult, ar fi recomandat să apelăm la încrederea în forțele proprii și la credința conform căreia orice problemă are o rezolvare, trebuie doar să întreprindem o acțiune, în acel sens;
– teama de a destrăma o familie, în acest caz există mulți oameni care sub pretextul familiei unite, îndură multe abuzuri, cultivând un mediu toxic și nepotrivit de asimilare a comportamentelor negative pentru copii, care la rândul lor vor deveni adulți și vor avea predispoziția de a se comporta agresiv, precum părinții lor, ori vor îndura abuzuri deoarece așa au văzut că se practica la ei, în familie. Care este răul cel mai mic, să vă desprindeți de un partener abuziv, cu riscul de a destrăma familia, ori de a vă crește copiii cu traume și obiceiuri toxice? Imginați-vă cum vor arăta și cum se vor comporta copiii voștri în viața lor adultă, știind că au crescut cu scenarii desprinse din filmele cu conținut agresiv care și-au pus o amprentă, adânc înrădăcinată, ce va dăinui în timp.
– lipsa de informare, multe persoane nu cunosc faptul că au anumite drepturi și că sunt protejate de lege împotriva abuzurilor fizice, în acest sens la data de 13.07.2018, Parlamentul României a adoptat Legea nr 174/2018 de modificare și completare a Legii nr 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, publicată în Monitorul Oficial nr 618 din 18 iulie 2018.
Cum recunoaștem eficient un abuzator? Iată câteva trăsături care conturează personalitatea unui abuzator:
– inadaptații social, sunt persoanele greu educabile, ori care fac parte din cadrul unor familii dezorganizate (părinți decedați, alcoolici, infractori) în care a lipsit interesul și priceperea pentru educația de bază. Familia și locul în care își trăiește copilăria un om reprezintă mediul de dezvoltare al viitorului adult, iar mediul este responsabil de înrădăcinarea unor deprinderi negative;
– abuzatorii au o tendința către dominare, întrucât sunt foarte interesați doar de propria persoană, sunt competitivi, vor să-și indeplinească obiectivele personale, indiferent de consecințe, iar pentru a face asta își mobilizează toate resursele fizice și psihice;
– duplicitatea comportamentului, de multe ori abuzatorii joacă rolul oamenilor cinstiți, liniștiți, familiști, în societate, iar în cadrul familiei își dezvăluie adevărata față;
– imaturitatea afectivă, se caracterizează printr-un decalaj între procesele cognitive și afective și determină rigiditate în gândire, reacții disproporționate în raport cu realitatea, are diferite crize, accese de plâns, toate pentru obținerea unor recompense imediate, bazate pe plăcerea personală, este instabil emoțional, nerealist;
– frustrarea reprezintă o stare emoțională resimțită de abuzator atunci când este privat de anumite drepturi, recompense, satisfacții care consideră el că i se cuvin, frustrarea este resimțită în plan afectiv-cognitiv ca o stare de criză (stare critică de tensiune) și astfel este afectată capacitatea lui de a gestiona situațiile într-un mod eficient. Cei puternic frustrați au tendința de a-și pierde autocontrolul acționând haotic, agresiv, violent, cu urmări grave;
– complexul de inferioritate se manifestă ca o stare pe care abuzatorul o resimte ca insuficiență ori incapacitate personală;
– egocentrismul reprezintă tendința individului de a raporta totul la el însuși, astfel că atunci când nu reușește să-și realizeze scopurile devine invidios, dominator și chiar autoritar, desportic. Abuzatorul nu este capabil să observe succesele celor din jur, se consideră mereu persecutat și crede că are întotdeauna dreptate, atunci când greșeșete, în loc ă recunoască, atacă fără milă;
– agresivitatea, atunci când abuzatorul este împiedicat să-și satisfacă propriile dorințe se manifestă printr-un comportament violent și distructiv, cele mai cunoscute fome ale agresivității sunt autoagresivitatea și heteroagrevitatea. Autoagresivitatea constă în orientarea comportamentului agresiv spre propria persoană (automutilări, tentative de suicid), iar heteroagresivitatea presupune canalizarea violenței spre alții (violență fizică și verbală);
– indiferența afectivă desemnează incapacitatea abuzatorului de a fi sensibil la nevoile altora. Aceasta latură a personalității se formează la vârste timpurii, fiind una dintre principalele carențe ale procesului educațional (educația primită din familie) și al socializării.
Un abuzator va manipula oamenii care îi permit acest lucru, le va vinde visul mult dorit, profitând de punctele slabe ale acestora și de incapacitatea lor de a-și impune punctul de vedere.
În concluzie, putem fi mai atenți atunci când ne alegem oamenii de lângă noi, pentru a evita eventuale probleme și dezamăgiri, semnele întoteauna există, trebuie doar să deschidem bine ochii.
